Copiii nu trebuie să-şi judece părinţii (II)

Într-o zi mama a primit un aviz telefonic, adică o hârtiuţă care-i spunea că în ziua de..., la ora..., să se prezinte la poştă căci va primi un telefon, noi pe atunci nu aveam încă telefon acasă. A mers la poştă şi telefonul a sunat la acea oră, era tata, vorbea cu ea din Italia, a întrebat-o dacă a primit scrisorile lui, nu primise nimic. A întrebat şi de noi şi i-a spus că el e bine. Ce s-a bucurat mama dar ce s-a bucurat bunica, nu mai tăcea, „ştiam eu că nu mă lasă el copilul meu”. Au început să apară şi scrisori, nu toate după cum zicea el că a trimis, au mai vorbit la telefon dar după câte am înţeles de la mama legăturile erau foarte proaste şi se tot întrerupea convorbirea, atunci şi-a pus telefon acasă. Toţi stăteam lângă mama cu sufletul la gură, când vorbea cu el şi bunicii vorbeau de fiecare dată cu el dar îi spuneau numai să se întoarcă acasă. Asta a durat cam 3 ani de zile, ne-a trimis vreo două pachete cu rechizite drăgălaşe pentru noi şi dulciuri şi în vreo două rânduri ceva bani pe care mama a trebuit să-i cheltuiască în renumitul „Şop” unde găseai mai nimic.

După acei 3 ani a plecat în Canada, din câte am înţeles ulterior de la el a avut de ales între Canada şi Australia.

Copiii nu trebuie să-şi judece părinţii (I)

Aşa e, însă eu fiind o femeie adultă deja, mai oţâră şi fac 35 de ani, mamă la rândul meu, azi o să mă apuc să-l judec pe tata. Dacă voi consideraţi că nu am acest drept, vă rog să vă expuneţi cu generozitate înjurăturile în josul paginii când povestea va fii spusă în întregime, dacă veţi avea răbdare să cetiţi balivernele mele.

Tata a fost primul fiu născut, urmat de o soră şi un frate. Părinţii lui au avut, înainte de el, o fetiţă care a murit la 9 ani de pneumonie. De câte ori mergeam la cimitir îi aprindeam şi ei câte o lumânare şi-i duceam flori, nu ştiu de ce mă gândeam atât de mult la ea căci părinţii ei abandonaseră acel mormânt de foarte mult timp, mai era doar o cruce de lemnn strâmbă şi mâncată de ploi şi vânturi. Târziu de tot am aflat că şi mama mea, la aceeaşi vârstă de 9 ani era să moară din acelaşi motiv, pneumonie deşi mai apoi n-a avut probleme cu plămânii, nici chiar în ziua de azi, când are 58 de ani, Dumnezeu să-i dea mulţi înainte şi toţi plini de bucurie.

Să revin la inculpatul de azi, tata.