La ce bun blogul, fifico?!
Păi eu nu voiam să ajung blogăreasă, am mai citit bloguri, cam multe, unele mi-au plăcut, am văzut că e şi la modă dar tot nu mă-ncânta ideea fin'că, ziceam eu, n-am timp. Totuşi, chiar aşa, fără timp, când îmi venea să mai fac un pustiu de bine sau să mai scriu câte-o bazaconie despre viaţa mea şi-a fetii mele că poate-o folosi şi la alţii, scriam pe un forum care e aci la favoritele mele, dar ştiţi cum e, unde e lume multă şi păreri multe, m-au rostogolit în fel şi chip, mi-au întors şi socotit cuvintele şi pe-o parte şi pe alta,
fifi sluta şi urâta/ fifi grasa şi-arţăgoasa... Mi s-a făcut lehamite de multe ori şi m-am retras singură-n amărăciunile sau bucuriile mele, că' ştiţi şi voi fiecare om cât de necăjit ar fi mai are şi bucurii, de aia viaţa e frumoasă.
Îmi venea să scriu o carte dar nu am bani, abia-mi plătesc chiria şi-alte acareturi iar pe websiteurile de literatură nu mă-ncumet că' n-am talent la scris ca alţii şi nici nu le prea am cu gramatica, aşa că amicul meu Ninulescu s-a tot ţinut de mine să-mi facă blogul meu, unde să dau eu cu cuţitu-n piatră de câte ori sunt supărată sau bucuroasă, aici şi dacă nu mă citeşte nimeni nu-i bai, m-o ceti fătuca mea când eu n-oi mai fi şi tot e bine.
M-a convins, dar acum m-am cam intimidat că am atâtea să va spui de nu ştiu cu ce să încep, mai ales că bloggerii ăştia au cuprins aproape toate subectele posibile pe lumea asta. O să mă gândesc până data viitoare când mai intru pe aici, până atunci să vă găsesc pe toţi graşi şi frumoşi şi mai ales bucuroşi.