luni, 25 ianuarie 2010

Copiii nu trebuie să-şi judece părinţii (I)

Aşa e, însă eu fiind o femeie adultă deja, mai oţâră şi fac 35 de ani, mamă la rândul meu, azi o să mă apuc să-l judec pe tata. Dacă voi consideraţi că nu am acest drept, vă rog să vă expuneţi cu generozitate înjurăturile în josul paginii când povestea va fii spusă în întregime, dacă veţi avea răbdare să cetiţi balivernele mele.

Tata a fost primul fiu născut, urmat de o soră şi un frate. Părinţii lui au avut, înainte de el, o fetiţă care a murit la 9 ani de pneumonie. De câte ori mergeam la cimitir îi aprindeam şi ei câte o lumânare şi-i duceam flori, nu ştiu de ce mă gândeam atât de mult la ea căci părinţii ei abandonaseră acel mormânt de foarte mult timp, mai era doar o cruce de lemnn strâmbă şi mâncată de ploi şi vânturi. Târziu de tot am aflat că şi mama mea, la aceeaşi vârstă de 9 ani era să moară din acelaşi motiv, pneumonie deşi mai apoi n-a avut probleme cu plămânii, nici chiar în ziua de azi, când are 58 de ani, Dumnezeu să-i dea mulţi înainte şi toţi plini de bucurie.

Să revin la inculpatul de azi, tata.

La vârsta de 2 ani a fost înfiat de unchiul lui, fratele tatălui său biologic şi soţia acestuia care nu puteau să aibă copii. N-a fost o adopţie ca-n zilele noastre când părinţii biologici nu au voie să-şi vadă copilul dat spre adopţie decât la 18 ani dacă acesta cere acest lucru, cele două familii au fost apropiate s-au înţeles foarte bine dintotdeauna, se vizitau şi ajutau reciproc, tatăl meu şi-a văzut atât părinţii biologici cât şi sora şi fratele în mod periodic, un norocos, să ai 2 perechi de părinţi care te iubesc şi se ocupă de tine. La părinţii adoptivi a crescut şi trăit ca un prinţ, era ca soarele pentru ei şi cu mintea şi posibilităţile lor de ţărani au făcut pentru el mult mai mult decât aveau alţi copii, mofturi, pofte, extravaganţe în regulă pentru acel timp, iar el a făcut numai prostii ca adolescent, ca orice adolescent de fapt. Părinţii lui adoptivi au fost tot timpul alături de el, nu a luat o palmă de la ei, nici chiar copil fiind. A terminat şcoala profesională, pentru că deşi nu era prost era foarte comod, dar cum timpurile erau mai bune a prins un servici destul de bănos şi când avea vreo 20 de ani s-a însurat cu mama. Cu mama n-a dus-o rău defel, era frumoasă şi deşteaptă, cuminte, delicată şi gospodină, de meserie contabilă, el şofer de autobuz. A adus-o în casa părinţilor lui adoptivi şi bineînţeles că s-a purtat cu ea ca un dobitoc, atunci când m-am născut eu era cât pe aci să se despartă de ea că nu eram băiat, la un an şi câteva luni s-a născut sora mea şi când a auzit că iar are fată, a plecat de acasă şi două zile n-a ştiut nimeni de el.

Când aveam eu 7 ani iar sora mea 6, adică în 1982 tata a fugit din ţară. Din câte am înţeles ulterior de la ei, el îi spusese mamei că are de gând să plece, cum că are de gând să facă o viaţă mai bună pentru ea şi pentru noi, fetele lui. Mama nu a fost de acord pentru că nu voia să fie despărţită de el, iar familia noastră, în ciuda regimului comunist, n-o ducea rău deloc sau cel puţin nu mai rău ca alţii. Dar era la modă atunci şi foarte mulţi din anturajul tatălui meu fugiseră sau aveau de gând să fugă. A procedat ca un laş, a ales să plece cănd mama era la Bucureşti la nişte cursuri obligatorii de perfecţionare de o săptămână, fără ca ea să ştie nimic. Părinţii lui adoptivi, bunicii mei, nu au ştiut de planurile lui, înainte cu o zi le-a spus că pleacă într-o excursie în Iugoslavia pentru câteva zile şi că se întoarce atunci când şi mama e acasă. L-au crezut, a tăiat bunica găina şi i-a făcut friptură şi pachet să aibă pe drum, el le-a spus să aibă grijă de noi, ne-a îmbrăţişat apoi a plecat. Era după amiază, în toamnă, înainte să înceapă şcoala şi am mers cu el până la poartă, l-am privit, eu, sora şi bunica până nu l-am mai văzut. Au trecut 28 de ani de atunci şi imaginea lui mergând pe drum, făcându-se din ce în ce mai mic şi acum o am când închid ochii. Atunci mi-am pierdut tatăl definitiv, cum aş putea uita acea imagine?!

La câteva zile s-a întors mama acasă, era noapte, noi dormeam şi ne-au trezit din somn plânsul şi suspinurile ei din camera alăturată unde erau bunicii, vorbeau, amândoi deodată şi mama plângea. Am început să ascult, nici nu-mi mai aduc aminte dacă sora mea era trează sau nu, pur şi simplu nu-mi venea să cred ce auzeam. Mama le-a spus că n-a plecat în nici o excursie şi că avea de gând să ajungă în Italia căci acolo se acorda azil politic şi că-i era teamă că o să-l prindă pe drum şi-o să-l omoare sau închidă în România şi n-o să mai auzim de el, că ce se face ea să rămână singură să ne crească şi ce va face. Bunica s-a pus pe plâns şi ea iar bunicul care asculta Europa Liberă ştia că se pot întâmpla toate astea, deja auzise de cazuri îngrozitoare şi şi-a dat seama că mama avea toate motivele să fie îngrijorată. El i-a spus atunci cu vocea tremurândă, auzeam cum se chinuia să-şi ţină firea în jalea aia de parcă tata murise: Noi n-am avut copii, l-am luat pe el şi am vrut să-l facem om, nu i-a lipsit nimic, acum că ne-a lăsat, tu şi fetele nu plecaţi nicăieri, asta e casa voastră şi voi sunteţii copiii noştri, să nu ne laşi şi tu acum la batrâneţe, că' n-avem pe nimeni pe lumea asta decât pe voi.

Nu s-a mai întors tata aşa cum promisese, au trecut câteva luni de zile când nu auzisem nimic de el şi noi am rămas acolo cu bunicii, mama când îşi făcea rugăciunea, în fiecare seară stătea mult în genunchi în faţa icoanelor şi plângea, plângea rău de ne venea şi nouă să plângem dar apoi venea în pat lângă noi, ne pupa şi ne mângâia pe fiecare în parte, apoi îşi punea mâna peste noi şi aşa ne linişteam şi adormeam.

Va urma...

5 comentarii:

DXN spunea...

La asta chiar ca am ramas masca...astept continuarea.

Alex_San spunea...

Acum am descoperit blogul tau, scrii foarte frumos, felicitari!

Dorian Duma spunea...

N-o mai da si tu cu taraita ca nu toti avem rabdare

fifica spunea...

DXN, de ce anume ai rămas mască?

Alex, mulţumesc pentru complimente, deşi nu cred că le merit.

Dodule, te cred că nu ai răbdare însă trebuie să te gândeşti că mie-mi cad lacrimi de sânge din ochi, mai ca icoana Maicii Domnului când retrăiesc prin scris toate astea. Promit însă şi faze hazlii de cazi în cur de râs, aşa că stai pe aproape. :)

Ninulescu spunea...

:( Eu as fi preferat ca tata sa ma paraseasca, imi era mult mai bine :(...