joi, 16 iulie 2009

Până la Dumnezeu te mănâncă Sfinţii




Eu nu beau tării de felul meu, nu ca nu mi-ar place dar am ceva cu inima care nu-mi permite, totuşi demult ţineam în casa o „fiola” de Johnnie Walker, am constat că e cel mai bun leac pt începuturi de răceli. Două pahare de 50 ml îndoite cu câte 2 cuburi de gheaţă, mă fac să-mi ardă urechile, mai rau ca 10 aspirine, mănânc mai rău ca un porc, după care dorm buştean. A doua zi, nici urmă de răceală.
Acum, ca să nu credeţi că sunt vreo sfântă, când l-am descoperit pe Mr. Johnnie, atât de mult l-am îndrăgit că am golit sticla, ma uitam la ea, goală cum era şi mă tot întrebam de ce oare şi-au pus ei sloganul "keep walking" căci eu nu mai eram sigură dacă mai ştiu nici drumul către pat.

Dar sa revenim, aveam aşadar obiceiul sa tin în casa o sticla de Johnnie Walker, o tineam în bucatarie, în dulapul cu sticlutele de otet, esenţe pt prajituri şi alte marafeturi...

Într-o zi eram în dormitor, tocmai revărsasem vreo 3 masini de haine în pat să le împaturesc. Fiinţisoara se tot învârtea pe lânga mine, ca ce sa faca si cu ce sa ma ajute. Era mică rău s-o pun la treabă serioasă şi ca să „scap” de ea am acceptat varianta să prepare pt mine una din reţetele ei miraculoase. Avea deja voie în acel timp să facă bucatăria vraişte din când în când amestecând tot ce găsea în frigider şi pe lângă ca să mă surprinda pe mine cu aptitudinile ei de bucătăreasă.
Eu mereu am încurajat-o pt aspectul desăvârşit al produselor ei dar nu am gustat niciodată, motivând că oul crud+faina, sau bucăţele de fructe+brânza rasă nu sunt combinaţiile mele culinare preferate.

În sfârşit a terminat ea bunătatea de mâncare şi m-a strigat de acolo să vin să-mi spun părerea. Când am ajuns în pragul bucătăriei nu am mai văzut-o pe ea, castronelul cu mâncare frumos aranjat sau dezastrul dimprejur, ochii mi-au rămas aţintiţi pe sticla de Johnnie Walker care stătea pe masă goală, când ea fusese plină şi în dulap, la locul ei. Pentru câteva momente de fapt nu am mai văzut nimic în faţa ochilor şi am avut senzaţia că leşin de frică, ce făcuse cu conţinutul sticlei?! eu simţindu-mă vinovată că nu am vizitat-o să văd ce face, cu toate că în timpul ăsta am mai conversat ţipând una la alta, ea din bucătărie, eu din dormitor,„aia am voie să pun? dar aia?”, „aia ai voie, aia nu...”.


M-am repezit la ea şi am luat-o în braţe, am întrebat-o dacă îi este bine, deşi fata părea perfect întreagă şi lucidă, apoi ca să n-o sperii, am lăsat-o jos şi am întrebat-o cu glas calm ce a făcut cu conţinutul sticlei. Ea, uitându-se spre opera ei de artă culinară, foarte mândră de ea şi dezinvoltă mi-a spus că s-a gândit iniţial la sticluţele cu esenţă de rom şi lămâie ce le aveam dar erau mult prea mici pt cantitatea preparată de ea, însă sticla de Johnie Walker a fost un colorant desăvârşit pt final.

Iar am luat-o-n braţe, de data asta fericită că nu s-a întâmplat nimic rău, am strâns-o tare şi am lăudat-o pentru mâncarea preparată, apoi ne-am aşezat şi am început să-i explic ce era în acea sticlă şi ce riscuri implică acel lichid, lucru pe care, de fapt ar fi trebuit să-l fac demult. Am speriat-o chiar spunându-i că fiind atât de mică, iar acea băutură foarte puternică, şi faptul că miroase acei vapori îi pot face rău.
Deşi a crezut că o să mă supăr pe ea, nu aveam de ce, a fost numai vina mea, pt că nu trebuia să ţin acea sticlă în acel loc, fără să-i spun ce e. Când mă mai ospătam eu cu câte o sticlă de vin, restul îl ţineam în frigider şi-i spuneam mai în glumă mai în serios să nu se atingă de „sucul” meu şi niciodată nu a făcut-o. Cu toate astea, de atunci, mult timp nu am mai ţinut „medicamentul” în casă, până s-a făcut mai mare ca să-i pot explica mai pe-ndelete ce este alcoolul, la ce este bun sau rău.

Acum când îmi amintesc mi se pare hazliu dar nu vă doresc niciunuia să simţiţi ce am simţit eu când am dat cu ochii de sticla de Johnnie Walker, goală pe masa din bucătărie. Din câteva bune încercări o să devină o bucătăreasă desăvârşită în cele din urmă sau ce-o vrea ea să devină, numai fericită să fie, măcar pe jumate cât era atunci.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Doamneeee ce viata frumoasa aveam cind puteam bea..trageam o sticla de grasa de cotnar..apoi nu tu griji nu tu necazuri..da doctoru a dracu invidios mi-a interzis..si eu il ascult orbeste..nu stiu dece :)

fifica spunea...

Sunt multe altele în viaţă, şi mai frumoase decât alcoolul care te pot îmbăta de bucurie, de fericire, sunt sigură că tu ai descoperit deja câteva din ele. :)

Ionutz spunea...

Aia chiar ca a fost o sperietura grozava. Masa din fotografie arata bine. Sunt cumva niste feluri de mancare canadiene ?