sâmbătă, 8 august 2009

Răspuns de liniştit Nea Sandu

Acest articol este un răspuns la comentariul lui Nea Sandu de la „Meseria, brăţară de...”(voiam, de fapt să spun „căcat”), comentariu în care îşi făcea griji pentru mine şi frunza mică, în ce lume rea şi periculoasă trăim. Redau aici comentariul ca să fie treaba clară:

„Doamne, in ce lume nebuna ti-e dat sa-ti duci zilele! Nici in cele mai de speriat carti pe care le-am citit nu apar atat de multe lucruri ingrijoratoare, cate gasesc din primul tau articol.Sunt ingrijorat pentru tine si fetita ta. Este o lume rea, cea despre care ai scris.”

Păi, Nea Sandule, nu e chiar aşa, nu ştiu de ce te-ai speriat matale căci eu nu cred că am lăsat să se înţeleagă pe acolo că mi-ar fi fost teamă, că eu sau fata mea am fi fost în pericol nici măcar o clipă sau că acele mici nimicuri ne-ar fi afectat vieţile în vreun fel, toate erau pur şi simplu parte din cunoaşterea unei alte categorii de oameni, oameni care-şi trăiesc vieţile altfel decât noi.

Dar dacă e să vorbim despre lume rea şi întâmplări cu adevărat cutremurătoare care chiar te bântuie şi te marchează pe toată viaţa, aşează-te comod şi ascultă următoarea povestire reală din viaţa mea:


Acum 9 ani şi mai bine, eram tânără şi în România, abia mă despărţisem de soţul meu, cu care stătusem 5 ani şi cu care aveam o fetiţă de 2 ani.

(Ca o paranteză îmi manifest aici sila pentru oamenii de bine, oameni serioşi din comunitatea în care trăiam, care mă ştiau de mică din părinţi. Acei oameni când m-am măritat cu tatăl fetiţei mele şi-au exprimat prin faţă şi prin dos, nemulţumirea şi chiar indignarea că o fată dintr-o familie aşa de bună, cu un poenţial aşa de mare s-a oprit la un amărât ca ăla. Aceiaşi oameni, în momentul în care au aflat că nu mai sunt, după 5 ani de încercări, cu acel om, ghici ce au făcut, au început să vină cu reproşuri, şi prin faţă, şi prin dos, cum că de ce l-am lăsat, că era băiat bun... deşi eu nu am cerut nimănui părerea, aşa e în România, şi dacă-i laşi tu în pace, nu te lasă ei pe tine... Gata, asta a fost paranteza!)

Am lăsat fata la maică-mea într-o după-amiază să merg prin oraş şi să-i cumpăr găluştii cadou că era ziua ei, făcea 2 ani, Doamne ce bucuroasă eram, copila asta m-a făcut cu totul alt om din momentul în când a apărut în viaţa mea. Stăteam în staţie să aştept autobuzul şi o maşină mică a oprit lângă mine, era Dan, un vechi prieten şi vecin, ne ştiam de când eram mici, şi părinţii se cunoşteau de vreo 3 generaţii încoace . Dan era însurat aunci, avea doi copii, unul din ei era elevul meu, că' el s-a-nsurat mai de tânăr. A deschis uşa din stânga şi m-a întrebat:


- Ce faci fată aci-n zăpuşeala asta?
- Aştept autobuzul, i-am răspuns.
- Păi unde mergi?
- Să-i cumpăr fetii cadou că e ziua ei.
- Hai cu mine că şi eu merg în oraş (în centru voia să zică, acolo mergeam şi eu, c-acolo era puzderia de magazine).

M-am urcat în maşină, nu era prima dată şi am început să trăncănim de copii, de părinţi, eu imi număram banii şi-mi citeam biletele/ liste de la maică-mea şi soru-mea cu recomandări de magazine în care pot găsi lucruri frumoase pentru micuţa mea. La un moment dat când m-am uitat pe geam, nu mai cunoşteam drumul, adică nu mai eram pe drumul pe care trebuia să mergem, Dan o luase pe un alt drum care mergea în afara oraşului. L-am întrebat unde merge şi el mi-a spus să nu-mi fac griji pentru că facem o mică abatere de la drum ca să-mi arate ceva. Eu am zâmbit atunci şi i-am zis că-mi putea arăta şi-n altă zi căci atunci abia aşteptam să ajung înapoi acasă să-mi ţin puiul de 2 ani în braţe. El tăcea şi conducea mai departe, n-a mai scos nici o vorbă, am tăcut şi eu, până a ajuns pe un câmp, lângă o pădurice unde a oprit maşina.

A oprit maşina acolo în câmp, a stat câteva secunde şi se uita înainte, nu mă privea în ochi, nu zicea nimic. Eu l-am întrebat, ce vrei să-mi arăţi, de ce m-ai adus aici, dacă ştiai că ai treabă de ce m-ai luat cu tine?! Şi-a luat privirea din golul din faţă şi s-a-ndreptat cu tot corpul spre mine, a început să mă pipăie pe genunchi şi să se apropie de mine, să-ncerce să-mi bage mâna-ntre picioare, spunându-mi că m-a adus acolo să facem dragoste. L-am împins şi i-am spus, Dane, tu ai habar ce faci? Noi ne ştim de mici, dacă era să fie ceva între noi era demult, eşti însurat, eu niciodată nu m-am gândit în felul ăsta la tine şi altele... El, nu şi nu, parcă era alt om decât cel pe care-l ştiam eu, continua să tragă de mine, să mă mozolească pe unde apuca şi chiar să mă ameninţe, cum că el oricum avea de gând să mi-o tragă şi-o va face, atunci, acolo, că ştie că fiind despărţită şi eu vreau asta, şi chiar dacă nu vreau, nimeni nu mă va crede pe mine, că n-am martori...că n-am unde fugi sau striga după ajutor şi alte porcării de-ale golanilor...

Nu poate nimeni să aibă habar ce-a fost în mintea şi-n sufletul meu atunci, ce frică, ce silă, de tot până şi de mine... I-am spus că trebuie să mă lovească să poată face asta, nu m-a lovit, deşi m-a ţinut foarte strâns de mâini de câteva ori când încercam să mă îndepărtez de el sau încercam să deschid uşa la maşină să ies. Cred că toată această afacere a durat aprximativ 30 de minute, până când am prins un moment al lui de neatenţie şi am deschis uşa şi am început să fug cât mă ţineau picioarele. Nu s-a dat jos din maşină, a încercat să mă urmărească cu maşina dar eu am tăiat calea pe unde maşina nu putea trece, pe nişte dâmburi şi am ajuns la drumul de periferie dar oareşcum public până să ocolească el cu maşina. Când am ajuns la acel drum am început să merg uşor, eram obosită, chiar dacă el mergea cu maşina la nici doi metri în urma mea şi tot mă ruga din maşină să mă urc înapoi, c-a greşit, c-o fi şi-o păţi...

Trecea lume pe acel drum periferic, în sens opus, oameni cu căruţe, oameni pe jos. Se uitau la noi, dădeau să mă-ntrebe câte ceva, nici nu-i mai auzeam, nu mai vedeam decât drumul drept şi toată viaţa mea irosită, fără rost... Nu mai voiam nimic decât să-mi ţin copilul în braţe strâns tare, sigură fiind că mă pot ţine de promisiunea făcută ei când am ţinut-o pentru prima dată-n braţe, cum că n-o să las niciodată să i se-ntâmple nimic rău cât timp voi trăi eu... Atunci nu mai eram sigură că pot să am grijă nici măcar de mine dar de ea... Am ajuns la linia de tramvai, am urcat în el, fără să mă mai atingă mojiciile pe care acel individ mi le-a spus tot drumul, cum că o femeie care se desparte de bărbat vrea pulă, cum că el credea că eu abia aşteptam propunerea lui, cum că... Nu i-am mai cumpărat nici un cadou fetii mele de ziua ei, am mers imediat acasă şi am luat găluşca-n braţe şi am plâns aşa de tare că am speriat-o dar atunci mi-am promis că eu în mizeria aia n-o să-mi cresc copilul.

Şi acel incident, Nea Sandule, n-a fost decât o picătură care-a umplut paharul, am spus atunci că fac şi pe dracu-n patru ca să nu mai stau acolo, iar când am părăsit pentru ultima dată România, ştii care a fost ultimul meu gând? a fost rugăciunea: „Doamne, ajută-ne să nu mai fim vreodată nevoite să ne-ntoarcem să trăim în mizeria asta!”

Pe-aici am fost şi suntem singure, n-a fost prea uşor, mai ales pentru mine, dar eu cred că am crescut-o frumos până acum şi aici trăind pot chiar să fac om din ea, nu să mi-o cicatrizeze vreun mojic fară martori.

25 de comentarii:

Anonim spunea...

Te admir acum mai mult decat oricand:pentru atitudinea pe care reusesti sa ti-o impui,o carcasa de otel care tine inchis un suflet faramitat. M.

fifica spunea...

Iubitul meu M, eu, ca mulţi alţi oameni, ţin în suflet şi multe mizerii, din când în când le mai las să răsufle, aşa cum am făcut-o acum, sper să nu te fi speriat prea tare şi să mă mai iubeşti şi de-acum înainte ca şi până acum.:)

Ninulescu spunea...

Aici in RO viata tuturor e un cosmar, desi poate unii nu realizeaza inca :( iar la cosmarul asta chiar ei participa zi de zii, de la nesimtitul care zice ca ar fi frumos sa fie mai curat dar si el insusi arunca gunoiul pe jos si pina la ce-i ce fura si jefuiesc , si nu isi dau seama ca datorita lor sintem de rusine in lume...
Cit despre prieteni, e mai dificil de vorbit, am gasit prieteni unde nu ma asteptam si dusmani la fel..asta e viata. noi facem parte dintr-o specia aparte..noi luptam pina la sfirsit fara teama de cretini si timpiti... ce vor sa ne ingreuneze viata.

fifica spunea...

Ninule, viaţa în România pentru mine a fost o mizerie, dar asta nu-nseamnă că pentru toţi e la fel, cu unii soarta a fost şi e mai dulce, nu putem vorbi-n numele „tuturor”.

Prietenii nu trebuie să fie mulţi dar cei care sunt cu adevărat se simt şi se înţeleg şi dincolo de legile firii, timp, spaţiu, prietene...

AQUARIUS spunea...

Eu am toata increderea ca te vei descurca bine in orice imprejurare, caci esti constienta pe ce lume traim.In orice om zac mizerii, nimeni nu este scutit de asta. In primul rand, am regretat comentariul meu neinspirat, cand am vazut ca mi-ai raspuns.Dar pana la urma, de asta avem blogurile, ca sa stim unii despre altii, si sa ne raspundem.Iti multumesc pt. comentariile de azi de pe blogul meu.De altfel, ti-am scris acolo ca voi renunta in curand la blog, inca inainte de a sti ca ai scris un articol pentru mine.Acum sunt hotarat sa lichidez blogul si mai curand decat mi-am propus.Cine sunt eu ca sa-mi dau cu parerea despre viata altuia? Sper ca nu te-am jignit, atunci si acum cu vorbele mele. Ma bucur ca te-am cunoscut, si de-acum, nu-mi mai bag nasul in viata ta.Oricum nu te pot ajuta si nici nu ai nevoie de ajutorul meu.Consider ca am esuat cu blogurile, care nu m-au ajutat sa realizez nimic bun. Sanatate, tie si fetitei tale ! Si sa aveti noroc, mult noroc!

AQUARIUS spunea...

Aquarius asta este nea Sandu.Am uitat sa semnez comentariul.

AQUARIUS spunea...

Nea Sandu : Ma simt de parca eu as fi facut fapta pe care o relatezi.Sunt lucruri de care oamenii nu vor scapa nicidata, si se vor face iar si iar . Nu sunt fariseu, stiu ca oricine isi poate pierde capul in fata sexului, dar multumesc domnului ca nu am patit asa ceva, si ca sunt prea batran ca sa fac o astfel de tentativa. Inca ma intreb, cum de m-am invrednicit sa-mi raspunzi astfel unui comentariu, care ce-i drept, era cam superficial. M-ai pedepsit pt. superficialitate? Sa fie primit!

fifica spunea...

Nea Sandule, în primul rând vreau să ştii că dumneata mi-eşti foarte drag, nu ştiu de ce şi nici nu mă chinui să aflu, mi-e de ajuns şi sunt bucuroasă, căci mie nu-mi sunt prea mulţi oameni dragi pe lumea asta.

Eu detest superficialitatea mai mult decât orice pe lumea asta dar nu cred că se pune această problemă în cazul dumitale, nu te-am pedepsit cu şi pentru nimic pentru că nu ai greşit în faţa mea. Acel comentariu al dumitale a fost firesc, am concentrat intentionat faptele într-o singură postare şi ca urmare a avut un anume impact asupra cititorilor, deci şi asupra dumitale.

Nu m-a supărat absolut deloc ce ai scris acolo, ba chiar ranjeam de satisfacţie că până şi unui străin îi pasă de viaţa noastră.

Cometariul tău de îngrijorare faţă de noi m-a îngrijorat pe mine, să nu cumva să-ţi faci o părere greştită şi chiar atunci pe loc mi-am adus aminte, prin comparaţie, cred, de incidentul cu Dan. Am ales să postez răspunsul acesta chiar să te liniştesc, nici nu se compară gravitatea unuia cu celălalt.

M-am încurcat de tot, nu ştiu ce-o să-nţelegi din ce am scris pe-aci, eu şi coerenţa nu prea suntem prietene dar clar e că nu ai nici o vină pentru nimic, nici pentru ce mi s-a întâmplat mie atunci, nici pentru tot răul ce se-ntâmplă-n România sau în lumea asta largă.

Aştept cu drag, oricând, să-ţi mai dai cu părerea despre viaţa mea, de la tine am ce invăţa şi de la blogurile tale pe care sper să nu le închizi.

AQUARIUS spunea...

Ma bucur ca nu te-am suparat.Am si eu copii, e adevarat ca sunt deja mari, si ma doare de toti copiii de pe lume.Iulia, care comenteaza la tine, este fata mea.Si voi imi sunteti dragi, iar desenele micutei tale mi-au adus aminte de vremea cand si ai mei erau mici, iar eu credeam ca sunt fericit.Blogurile le inchid in septembrie.Eu scriu carti, si cu blogurile nu-mi merge, caci acestea fac din mine un superficial.Iti spun, ca nu cumva sa crezi ca sunt o haimana batrana, sunt medic si profesor, ca scriu carti, si ca nu fac nimanui rau.Iti multumesc ca m-ai lamurit, m-am linistit, va las cu bine si nu va mai deranjez.Dar raman surprins ca in Canada sunt si gunoaie, nu numai oameni.Ca pete tot.Sanatate si bucurie, tie si fetitei!

fifica spunea...

Ştiu că nu eşti o haimana Nea Sandule, de credeam altfel nici că mă-nvredniceam să-ţi scriu vreun cuvânt. E bine că scrii cărţi şi cred că e şi frumos, dar treaba cu închisul blogurilor dumitale n-o-nţeleg nici dacă mă pici cu ceară. Până mai ieri îmi spuneai că-n familia dumitale până şi pisica are blog, mă-ndemnai să fac şi fetii mele blog, deşi ea nu vorbeşte româneşte nici boabă, iar acum dumneata spui că ţi le-nchizi pe toate-n septembrie, deja mi s-a făcut părul măciucă de ce decizie radicală ai luat. Dar ce pot eu să comentez, e decizia matale, oi fi având vreun motiv să faci asta, aşa cum ai avut şi când le-ai deschis.

O să-mi pară rău după ce nu te-oi mai vedea pe aici pe sticlă dar o să mă-nvăţ minte de data asta, sper să nu-mi mai placă de nimeni, niciodată.

Hai să trăieşti!

AQUARIUS spunea...

In aceasta perioada, timp de cateva nopti la rand se vor vedea ploi de stele.Sa privesti si tu cerul, in noaptea canadiana. Si daca va fi treaza si fata, sa priveasca si ea cum ploua cu stelele lui nea Sandu, de se vede si in Canada.Nu indrazneam sa te deranjez cu stelele cazatoare, daca nu ti-ai fi exprimat singura dorinta sa te chem la ploaia mea de stele.

Ninulescu spunea...

Fifica , ai primit un premiu pe blogul meu pentru blogul tau frumos. Te astept cu drag sa-l iei :)

AQUARIUS spunea...

V-am acordat un premiu pe blogul Oniria : http://vplaylist.blogspot.com/2009/08/blog-de-oro.html

AQUARIUS spunea...

Fifica,sa nu uiti de ploaia de stele, poate te uiti de pe balcon.Nea Sandu.

fifica spunea...

Nninule, Nea Sandule, mă bucur că m-aţi premiat şi vă mulţumesc, dar cu părere de rău vă spun că eu de piramide, fie ele şi virtuale, nu am timp.

marcu spunea...

Continua sa lupti pentru fericirea voastra si precis vei reusi.Ai dat dovada ca esti puternica.Numai bine iti doresc.

Mihai Pintilie spunea...

Cutremurator articolul dar normal pentru Romania de atunci, relavant si pentru Romania de azi. Imi pare rau pentru tine atunci, imi pare bine pentru tine acum, sa-i oferi o viata frumoasa.

fifica spunea...

Marcu, Mihai, vă mulţumesc pentru trecere şi pentru urări.

Sergiu spunea...

Intr-adevar interesanta povestea aia. Nu-i doresc nici unei femei sa treaca prin asta. A propos, de cand esti in Canada ? Multumesc pentru aprecierile pentru blogul meu. Ce am spus in antetul lui e perfect adevarat. De multe ori incerc sa prezint informatii verificabile, dar uneori doar ce aud de la oamenii pe care-i cunosc intamplator sau nu.
As aprecia un raspuns. Numai bine.

fifica spunea...

Sergiu, povestea s-a întâmplat demult, de 6 ani şi jumătate de când suntem în Canada am uitat ce înseamnă frica de a merge pe stradă singură sau chiar frica de a sta singura în propria mea casă.

Îţi mai scrisesem un mesaj la acel articol al tău, cu căpşunarii dar văd că nu s-a trimis, poate din cauză că le-am scris consecutiv. Faci o treabă bună cu acel blog al tău, îţi doresc multă putere să-l duci mai departe, sunt sigură că multora va folosi.

Sergiu spunea...

Sper sa foloseasca cuiva. Merci inca o data de aprecieri.

Sergiu spunea...

Ultima postare de la tine e de acum 4 luni. Ar trebui sa scrii mai des. Nici eu nu stiam ce sa scriu la inceput si dupa aia mi-am dat drumul.

fifica spunea...

Dragul meu Sergiu, nu toţi suntem la fel, de ce să scriu mai des, eu nu vreau să fac nimănui competiţie cu acest blog al meu şi nici o datorie nu vreau să-mi fie, am destule datorii în viaţa reală ca să mai transform şi virtualul, gândurile mele, într-un „ar fi mai bine să...”.

Or să vină toate la timpul lor, obligaţiile făcute din neconvingere au alură de scremături urât mirositoare, pe care nu numai că nu le bagă nimeni în seamă dar mai creează şi repulsie.

Numai bine ţie şi familiei!

DXN spunea...

deci, pls, continua sa scrii...si eu umblu prin Toronto noaptea, dar am pistol.

fifica spunea...

cine poate rezista unei asemenea rugăminţi, DXN?! deşi n-am dorinţa de a umbla noaptea prin Toronto, m-ar interesa pistolul tău :)