miercuri, 15 iulie 2009

Frunza mică




Toronto este un oraş mare şi frumos. De când am aterizat aici prima dată ne-am îndragostit de el, are străzi largi, aerisite şi curate. Nu foarte curate dar mai curate decât în România. Ceea ce-l face, însă atât de frumos pentru mine este vegetaţia bogată, foarte mulţi copaci de-a lungul străzilor, pe lângă fiecare casă sau clădire, parcuri şi spaţii verzi, chiar presărat cu mici păduri, cu bălţi sau pârâuri. Şi iarba, iarba stă verde, ca şi copacii până târziu în toamnă când cad primele zăpezi. (Nu ştiu cum plantează ei canadienii copacii că n-am văzut nici o bordură, şosea sau fundaţie de casă spartă de rădăcinilie vreunui copac mai bătrân cum vedeam prin România. Când o să am timp o să fac din pozele mele un slide show şi o să-l postez aici dar dacă vreţi să vedeţi cum e Toronto văzut prin camera mea, am aici câteva poze postate: http://www.romanian-portal.com/forum/showthread.php?p=157596#post157596, sub numele „fifi”)

La prima vedere ne-am îndrăgostit de oraş dar când am petrecut câtva timp aici am ajuns chiar să-l iubim pentru puhoiul de animale sălbatice pe care le-am întâlnit. Fraţilor, pe mine m-a dus cu gândul la picturile false de prin revistele „Martorii lui iehova” în care leii şi tigrii, sălbăticiunile în general leneveau prin poieniţe, alături de oameni, iar puii lor se jucau cu copiii. Colţul de rai promis de Dumnezeu mi s-a parut mie acest oraş când am văzut trecându-mi calea animale şi păsări pe care numai în poze sau la grădina zoologică le-am văzut. Şi toate blânde şi nimeni nu le fugăreşte.

Fiica mea avea 4 ani când am venit aici, acum are 11 ani şi nu numai că-i plac animalele şi păsările dar este aproape obsedată de a le proteja. Mi-aduc aminte când era ea prin clasa a II-a, mă chinuiam s-o obişnuiesc să aştepte autobuzul de şcoală fără mine, cu ceilalţi copii în hol sau în faţa blocului. Am urmărit-o câteva săptămâni bune să fiu sigură că e cuminte şi nu pleacă de acolo timp de 5-10 minute până venea autobuzul. Era destul de cuminte, buchisea la câte-o carte şi mai vorbea cu câte-o fetiţă câteodată, numai când o întrebau de vorbă.

Într-o dimineaţă, mai spre primăvară, când mai ieşeau pe afară şi se zbenguiau copiii, a ieşit şi ea dar în spatele blocului. Spatele blocului e spre sud şi ieşiseră vreo trei narcise galbene, le văzusem în plimbările noastre de după amiază, cam îndrăzneţe şi înflorite. Dar în dimineaţa aia, peste noapte, cred se făcuseră iar 0 grade. Mi s-a făcut cam frică atunci când am văzut că a ieşit singură în spatele blocului, acolo am văzut de multe ori cum se plasează pliculeţele de marijuana când se dă noroc, chiar şi dimineaţa. M-am dus după ea şi ce credeţi că făcea?! Îşi pusese ghiozdanul jos, a scos şerveţelele pe care i le pusesem alături de pachetul ei pentru şcoală şi învelea acele flori care erau aproape moarte de frigul de afară şi vorbea cu ele, învelea, bandaja tuplina, exact sub floare, ca şi cum le punea fular.

Am rămas mută, nu ştiam ce s-o întreb mai întâi, am întrebat-o ca o tâmpă doar ce face. S-a uitat prin mine şi a spus că le înveleşte pentru că ştie ea că-şi vor reveni şi tot plângea acolo pe ele. Mi-a rupt sufletul atunci, nu am mai ştiut cum s-o iau de acolo, s-o împac şi s-o trimit la şcoală.

După ce am pus-o în autobuz m-am întors în casă şi am plâns şi eu de am rupt pietrele, nu ştiu de ce plângeam, de mila sufleţelului ei necăjit, de bucurie că mi-a dat Dumnezeu un copil aşa sensibil şi bun sau de teamă că n-o să pot niciodată să fiu o mămă aşa cum merită ea.

9 comentarii:

DoDu spunea...

Bravo fificei sau micutei fiice sau cum ca m-am incurcat dar nu prea tare

fifica spunea...

DoDule, e onoare trecerea ta pe aici, m-am roşit toată, nu sunt sigură că de drag sau de furie, şmecherule! :)

ninu spunea...

frumos spus...si sint sigur ca fara tine alaturi nu era asa sensibila si cu suflet bun... fiicele intotdeauna copiaza felul de a fi al mamei... ( am avut 3 soacre..stiu cum e:)

fifica spunea...

Aoleu, 3 soacre, Ninule, ăsta da necaz :)

light play spunea...

ma bucur c-am descoperit blogul la dodu. frumos povestesti. mai trec pe aici :)

fifica spunea...

Mulţumesc de trecere, light play, dacă de la dodu ai descoperit blogul meu e cam grav, o să te cam dezamăgesc, eu talentul lui la scris sau al altora sau de vreun alt fel, nu am, eu doar scriu când, ce şi cum îmi vine, aşa...aiurea-n tramvai...

Sergiu spunea...

Da, ai o fetita foarte sensibila. Ar trebui sa vezi muntii din Vancouver si oceanul langa ei. Aici cred ca e mai frumos decat la Toronto. Oricum, cred ca fiecare ne indragostim de orasul in care am aterzat prima data in Canada.

Sergiu spunea...

Vad ca ai ramas pe blog pe ora din Romania. :))

fifica spunea...

Da Sergiu, am rămas pe ora României intenţionat şi aşa intenţionez să rămână blogul meu. Sper să putem vedea în curând şi munţii şi oceanul din Vancouver. Nu numai Toronto, ci întreagă Canada este un ţinut impresionant.