joi, 23 iulie 2009

Meseria, brăţară de...

Când am ajuns în Canada nu ştiam mai nimic despre ce e pe aici, nici limba prea bine, aşa că din punct de vedere „profesional” am fost îndreptată de o unguroaică spre curăţenie, la case particulare. N-a fost aşa de rău, $10/h bani în mână, în condiţiile în care venitul minim era la acel $8.75/h (casier sau pe la servicii pentru public), din care ţi se mai retrăgeau şi taxele.

Mi-am făcut cunoştinţe rapid, a fost de ajuns ca prima clientă să fie mulţumită şi apoi telefoanele curgeau de nu mai făceam faţă. Am cunoscut oameni şi mai buni şi mai răi, cu cei buni am rămas prietenă şi acum, ne invită la masă şi ne fac mereu cadouri. Când m-am lăsat de curăţenie de tot, căci mă angajasem într-un loc de muncă stabil, una dintre tipe atât de mult s-a rugat să n-o las încât a acceptat chiar să merg sâmbăta şi chiar a fost de acord să aduc fetiţa cu mine. Munca era grea, mai ales în unele case mizerabile, curgeau apele pe mine, dar mi s-a întâmplat să intru în câteva case pentru prima dată şi să-mi zic, „ce dracu vrea asta să-i curăţ căci lingi sare de pe jos”.

Am învăţat multe, printre care şi faptul că tot timpul trebuie să ştergi mai întâi praful şi apoi să aspiri, care mie mi s-a părut foarte pe dos, am învăţat că este adevărat că poţi să cunoşti omul după ce aruncă în gunoi.

Odată, la un tip care locuia singur, în coşul de gunoi din dormitor mi-a atras atenţia un bilet scris de mână care suna, tradus, cam aşa: „Salut David, sper că ţi-a plăcut azi noapte. Eu şi Mark am plecat mai devreme, mulţumesc pentru prima parte din bani, restul poţi să ni-i dai data viitoare când ne întâlnim.” (Era semnat cu nume de fată, iar numele băieţilor sunt apropiate dar fictive). Nu am vrut să mă gândesc la nimic rău, nici când am văzut camera de luat vederi, în dimineaţa aia aşezată pe marginea dulapului din faţa patului, orientată către pat, nici când am găsit printre aşternuturi o pereche de chiloţi de damă, tipul era putred de bogat, şi dintr-o familie foarte bună, o cunoşteam pe mama lui, era atât de inteligent şi de manierat încât nici prin cap nu-ţi puteau trece astfel de lucruri.

Alta, o tipă singură, pe la vreo 40 de ani, era de multe ori acasă dimineaţa cu câte o altă tipă, avea decât un dormitor, ele erau încă în pijama, iar canapeaua din sufragerie nu era niciodată deranjată. Tot timpul mi le prezenta ca fiind „my girlfriend”. A fost şi un tip într-o dimineaţă, frumos bubuleţ da' n-avea mai mult de 25 de ani, cânta la chitară şi avea o privire tare pierdută.
Era o şmecheră această tipă, deşi convenţia era ca în ziua când veneam eu să plece de acasă, nu ştiu de ce rămânea câteodată, oricum, eu mă apucam de lucru. De obicei mă apucam de baie prima dată, ea a văzut, m-a lăsat un timp, apoi a venit să-mi spună că trebuie să facă duş. Am început să-mi strâng catrafusele să ies şi să-mi găsesc altceva de făcut până termină, dar ea rânjind mi-a zis, poţi să stai dacă vrei.

Apoi m-am şmecherit şi eu şi când era acasă o lăsam să-şi facă duş întâi şi apoi mă apucam de curăţăt baia. Când ieşea din duş, ieşea cu o prosop imens înfăşurat pe cap şi cu unul minuscul în jurul corpului. În loc să se ducă-n dormitor să se îmbrace ca tot omul, ea, de fiecare dată, venea după mine prin casă să vorbim, aşa înfăşurată cum era. Şi-apoi începea să se „desfăşoare”, căci vai ce nebun mai era prospul cel mare din cap, mereu trebuia aranjat, iar cel mic tot nesusţinut cădea drept pe podea. Ea se voia mereu naturală, ca şi cum erau pure întâmplări dar mie-mi venea să râd cât de mult mai încerca biata de ea.

Ba-n alte dăţi îmi spunea că-i place părul meu, iar o dată a zis că-i plac chiloţii mei. Am întrebat-o de unde îi ştie şi ea, iar rânjind mi-a zis că le-a văzut marginea când eram aplecată să spăl cada. Când pleca înainte să ajung eu îmi lăsa bileţele în care îmi puncta ce anume să fac în plus în ziua aia şi toate bileţelele le încheia cu „I love you, M” sau „With love, M”. Deşi mie încă-mi plac bărbaţii, nu m-au deranjat toate aceste apropouri ale ei, era insistentă dar nu urâcioasă şi câteodată mai glumeam şi eu cu ea, când vorbeam serios şi-mi spunea că dintre toate femeile pe care le-a avut la curăţenie, eu sunt cea mai bună o tachinam întrebând-o, eşti sigură că nu mi-ai văzut chiloţii de azi?! Poate că nu m-au deranjat şi mi-a plăcut, chiar aşa nebună cum era şi pentru faptul că ea a fost cea care mi-a lăsat cele mai grase ciubucuri.

7 comentarii:

Dorian Duma spunea...

Îmi place cum povestesti, sper ca mai sunt povesti in desaga

fifica spunea...

Mai sunt, da' unele-s cam triste, şi tu acum, vrei să spun tot?! :)

Sandu Vazari spunea...

Doamne, in ce lume nebuna ti-e dat sa-ti duci zilele! Nici in cele mai de speriat carti pe care le-am citit nu apar atat de multe lucruri ingrijoratoare, cate gasesc din primul tau articol.Sunt ingrijorat pentru tine si fetita ta. Este o lume rea, cea despre care ai scris.

fifica spunea...

Domnule Sandu, vă mulţumesc pentru grija dumneavoastră faţă de noi, dar sincer nu aveţi de ce să vă faceţi griji. O să vă răspund mai pe larg printr-un articol pe care-l voi posta în curând.

AQUARIUS spunea...

Mai povesteste Fifica.Spune-ne si despre intamplarile frumoase din viata ta.Tu nu-mi mai vizitezi blogul, dar eu vin zilnic la tine,si sun dezamagit cand vad ca nu mai dai semne de viata.

DXN spunea...

Fifica, ce blog fain! mai scrie, ai o viata de roman. braovo tie. mai trec pe aici, succes.

fifica spunea...

Mă bucur că-ţi place blogul meu, DXN dar eu cred că eşti doar politicos. :) Viaţa mea nu e chiar de roman dar povestesc şi eu ce mi s-a întâmplat mai ieşit din comun.